Despre noi

Ne dedicăm sănătății tale, prin servicii personalizate și sprijin medical profesionist.

Dr. Marieta Mușetescu,
medic fondator FeminaCare

Sunt dr. Marieta Mușetescu, medic primar cu specializarea ginecologie din 1999, cu competențe în Obstetrică, Ginecologie și Rejuvenare Vaginală și sunt aici pentru dvs., pentru a vă susține din punct de vedere medical în această călătorie prin viață.
Dintotdeauna mi-am dorit să învăț și să practic medicina. Ca medic primar cu specializarea Ginecologie, am fost și sunt alături de foarte multe femei. Mi-am dedicat cunoștințele medicale și experiența dobândită în mai bine de 25 de ani pentru a preveni, răspunde și trata fiecare situație medicală cu seriozitate și profesionalism de excepție, dar și cu empatie și înțelegere. Am de partea mea o echipă dedicată și aparatură de ultimă generație pentru diagnosticare și intervenție specializată, dar în mod special pentru redarea calității vieții femeilor care au trecut prin nașteri multiple, accidente, radioterapie, boli cronice sau grave.

Expertiză medicală în:
  • Ginecologie – Consultații și tratamente
  • Obstetrică – Sarcină, naștere, lăuzie
  • Maternologie – Mama și bebelușul
  • Rejuvenare vaginală – Proceduri reparatoare
  • Profilaxie și educație – Consiliere medicală
  • Echilibru hormonal – Stare de bine prin terapie de substituție hormonală bioidentică
FeminaCare Brasov clinica Medivers rejuvenare vaginala ginecologie dr Marieta Musetescu
Dr. Marieta Mușetescu

Medic Primar Obstetrică Ginecologie

FeminaCare – Echipă de excepție

Fiecare etapă din viața unei femei este la fel de importantă și aduce după sine transformări unice, care implică o abordare medicală specifică. Prin expertiză, experiență, servicii medicale de excepție oferite de medici și profesioniști în domeniul medical cu experiență, echipamente și aparatură medicală foarte performantă, echipa FeminaCare susține femeile pentru a integra sau contrabalansa provocările vieții, pentru o calitate mai bună a fiecărei zi trăite.

Expertiză medicală în:
  • Ginecologie – Consultații și tratamente
  • Obstetrică – Sarcină, naștere, lăuzie
  • Maternologie – Mama și bebelușul
  • Rejuvenare vaginală – Proceduri reparatoare
  • Profilaxie și educație – Consiliere medicală
  • Echilibru hormonal – Stare de bine prin terapie de substituție hormonală bioidentică
  • Nutriție dedicată fiecărei etape de vârstă a femeii
Dr Alina Frigura Rejuvenare vaginală Brașov | Ginecologie | Obstetrică | Echilibru hormonal
Dr. Alina Frigură

Medic Specialist Obstetrică Ginecologie

Nutritionist Roxana Cioclatea - Nutritie pentru echilibru hormonal la toate varstele
Roxana Ciocâltea

Nutriționist-dietetician pentru echilibru hormonal la orice vârstă

Aparatură performantă, servicii de top:          

  • Consultații ginecologice, investigații de prevenție și tratamente specializate pentru sănătatea feminină.
  • Îngrijire prenatală și postnatală, monitorizare sarcini cu risc și suport complet pentru o naștere sigură.
  • Sprijin pentru tinerele mame în stabilirea unei legături speciale cu bebelușul și în gestionarea noii etape din viață.
  • Tratamente reparatoare pentru zona intimă, cu tehnologie de ultimă generație.
  • Terapia cu Fotoliul Emsella pentru a reduce incontinența urinară, atât la femei, cât și la bărbați. Mai multe detalii aici.
  • Consiliere medicală și educație pentru o viață sănătoasă, informare corectă și prevenirea problemelor de sănătate.
  • Soluții pentru dezechilibre hormonale, de la simptome menstruale la probleme complexe precum endometrioza sau depresia.
Vezi serviciile medicale
FeminaCare Brasov clinica Medivers Ecograf ultraperformant pentru ginecologie si obsetrica
Ecograf avansat pentru imagistică

Redă imagini extrem de clare și care are funcții puternice. Pentru consultații ginecologice, ecografie trasvaginală și ecografie morfofetală.

FeminaCare Brasov clinica Medivers Emsella-Exilis Ultra - Rejuvenare vaginala si stimulare colagen
Fotoliul Emsella și Dispozitivul Exilis Ultra 360

Fotoliul Emsella este folosit pentru tratarea incontinenței urinare la femei și la bărbați. EXILIS ULTRA 360 este dispozitivul medical non-invaziv complex pentru rejuvenare vaginală.

Dr. Alina Frigură – Medic Specialist Obstetrică-Ginecologie, membru al echipei medicale FeminaCare Brașov

Dr. Alina Frigură este medic specialist cu expertiză vastă în domeniul obstetricii și ginecologiei, fiind dedicată sănătății și bunăstării femeilor. Ariile sale de interes includ obstetrica, ginecologia (cu focus pe perimenopauză și menopauză, utilizând terapia de substituție hormonală bioidentică), sexologia, fertilizarea in vitro (FIV) cu terapie alternativă bazată pe celule STEM, uroginecologia, medicina regenerativă (rejuvenare vaginală, ovariană, stimularea punctului G), chirurgia minim-invazivă și consilierea în disfuncții sexuale feminine.

Dr. Frigură a absolvit multiple cursuri de specializare postuniversitară:

  • Certificare în chirurgie ginecologică laparoscopică și colposcopie, obținută sub egida Ministerului Sănătății din România;
  • Certificare în ecografie ginecologică și histeroscopie, finalizată la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București;
  • Certificare în Sexologie și tehnica ginecologică „Plasmogel”;
  • Fellowship în Medicină Regenerativă și Celule Stem, precum și Cosmetică Ginecologică, realizate în India;
  • Curs avansat în Terapia Hormonală Bioidentică cu Dr. Hertoghe, la Frankfurt.


Membră activă în numeroase organizații medicale prestigioase, Dr. Frigură este afiliată Societății de Obstetrică și Ginecologie din România (SOGR), Asociației Internaționale a Celulelor Stem și Medicinei Regenerative (IASMR), Societății Europene pentru Medicina Sexuală (ESSM) și Societății Internaționale pentru Medicina Sexuală (ISSM). De asemenea, face parte din societățile europene și internaționale dedicate studiului menopauzei.

Prin experiența sa profesională și pasiunea pentru inovație, Dr. Alina Frigură contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții pacientelor sale.

Dr Alina Frigura Rejuvenare vaginală Brașov | Ginecologie | Obstetrică | Echilibru hormonal
Dr. Alina Frigură

Medic Specialist Obstetrică Ginecologie


Roxana Ciocâltea – Nutriție pentru echilibru hormonal la orice vârstă

Sunt nutriționist – dietetician autorizat și sunt preocupată, în principal, de sănătatea femeii și echilibrul hormonal prin alimentație și stil de viață la orice vârstă, de la preadolescență și adolescență până la premenopauză și menopauză. Fiecare femeie trece la un moment dat în viață prin diferite stări de dezechilibru, care pot fi reglate și cu ajutorul hranei potrivite. În plus, orice deficiență nutrițională poate avea urmări și de aceea, mă dedic educării si consilierii femeilor, inclusiv a celor aflate în perioada de sarcină și alăptare, pentru ca atât mama, cât și copilul să fie într-o stare optimă de sănătate, echilibru și vitalitate. Furtuna hormonală care însoțește menopauza necesită modificări importante, pentru că în acest moment al vieții pare că nimic nu mai funcționează așa cum femeile erau obișnuite, ceea ce implică schimbări în modul în care se hrănesc și își asigură micronutrienții (vitamine și minerale) și macronutrienții (proteine, carbohidrați, grăsimi), dar și un plan alimentar personalizat nevoilor fiecăreia. Posibilele intoleranțe sau sensibilități alimentare perturbă și ele echilibrul organismului, de aceea identificarea exactă a acestora și a modului în care genele reacționează la alimentele consumate, prin efectuarea unor teste genetice, sunt esențiale în aplicarea unor recomandări nutriționale individualizate.
 
Sunt absolventă a U.M.F.S.T. ”George Emil Palade” Tg. Mureș – Facultatea de Medicină, specializarea Nutriție și Dietetică, membru al Colegiului Dieteticienilor din România.

Traininguri:

  • Nutriția de precizie: Utilizarea nutrigeneticii în definirea nevoilor nutriționale individualizate
  • Suplimentele alimentare de la A la Z și integrarea acestora în practica clinică
  • ”The real truth” about the composition of food
  • Translating nutrigenetics research into dietary practice
  • Consilier echilibru hormonal
Nutritionist Roxana Cioclatea - Nutritie pentru echilibru hormonal la toate varstele
Roxana Ciocâltea

Nutriționist-dietetician pentru echilibru hormonal la orice vârstă

Telefon

0740 993 993

Program

8:00 – 20:00

Adresă

MEDIVERS, Calea București nr. 30, bl. S4, sc. A, Brașov

Fii mereu informată și inspirată!

Alege să citești newsletter-ul FeminaCare

Abonează-te la newsletter-ul FeminaCare și descoperă sfaturi utile pentru sănătatea ta, noutăți despre servicii și oferte exclusive. Atenția ta pentru tine poate începe aici!